vineri, 5 iunie 2009

DE CE avem nevoie de adevăr?

(în curând)

DE CE trebuie să comunicăm?

Sfânta Scriptură spune că la început a fost cuvântul şi ne îndeamnă "să cerem şi ni se va da"! Înţelepciunea populară confirmă şi ea această ipoteză prin diverse maxime, proverbe, afirmaţii, aforisme etc. Revenind la întrebarea din titlu, putem spune că fiece om trebuie să comunice cu rudele, prietenii, apropiaţii pentru a se descătuşa în primul rând de încordarea nervoasă, iar în altă ordine de idei pentru "a i se da ceea ce a cerut" în rugăciunile sale, căci cum poate fi înţeleasă expresia "cere şi ţi se va da"? Acest lucru presupune că atunci când o persoană discută cu alta, în mod direct sau indirect află unul despre celălalt diverse lucruri plăcute şi mai puţin plăcute. Dacă se dovedeşte a fi bun la suflet, interlocutorul găseşte neapărat timpul, locul şi modalitatea cum să-şi ajute aproapele. Unii o pot face din obligaţie, alţii din respect, alţii din milă, dar sunt unii care o fac şi cu diverse intenţii nefaste, fie că doresc să te îndatoreze, fie că o fac pentru a te umili sau din alte motive. Prin urmare contează mult cu cine discuţi, contează dacă eşti ajutat dezinteresat şi în cele din urmă are importanţă să ştii că nimeni nu este obligat să te ajute! Totul porneşte de la cuvânt, cuvântul te poate ridica, dar şi te poate doborî, cuvântul poate înmuia inimile împietrite, ochii răutăcioşi şi gândurile negre.

marți, 2 iunie 2009

DE CE trebuie să citim?

Deseori ne punem întrebarea de ce în societatea noastră lucrurile nu merg spre bine, ci din contra se agravează. Până a oferi vreun răspuns, să medităm asupra următoarei afirmaţii: "Nu poate un surdomut, care mai este şi orb să explice cuiva termenul "cometă"!"
Pentru a afla ceva despre această noţiune, persoana respectivă trebuie să poată auzi сel puţin, pentru a putea reproduce spusele cuiva. În acelaşi timp trebuie să poată vorbi, ca să poată relata despre toate acestea. Pentru a nu rămâne un simplu papagal, omul are nevoie să gândească, pentru a face deosebire între adevăr şi neadevăr. Şi în fine, pentru a se convinge că ceea ce spune este adevărat are nevoie de ochi pentru a vedea, căci "e mai bine să vezi o dată, decât de o sută de ori să auzi!".
În concluzie: toţi trebuie să citească, altfel riscăm să devenim o societate de surdomuţi chiori!

duminică, 24 mai 2009

CARTEA LUNII MAI: "Ciuma" de Albert Camus

"Ciuma" scrisa in anul 1948 este un mit al timpurilor moderne, boala fiind un simbol pe doua nivele. Ea poate fi interpretata din diferite unghiuri: poate fi vazuta ca o alegorie a brutalitatii cu care a fost ocupata Franta de nazisti sau ca o pledoarie, lupta in fata indiferentei umane. La inceput opera a fost aspru critica insa abia mai apoi a primit atentia de care trebuia sa se bucure inca de la inceput. Ciuma ne spune o poveste despre lupta dar nu impotriva unei boli, impotriva soldatilor germani, ci este o lupta impotriva indiferentei atunci cand vine vorba de suferinta umana. Fiecare dintre personajele romanului raspunde catastrofei in propriul sau fel, conform principiilor si educatiei avute, asumandu-si raspunderea faptelor sale.
Citeste: scribd.com/doc/13301900/Ciuma-Albert-Camus